DAC7 și vânzările pe platforme | Avocat Basuc Cosmin

Platformele digitale colectează tot mai multe date despre vânzători, iar o parte dintre acestea sunt raportate automat autorităților fiscale prin mecanismul DAC7. De aici a apărut ideea greșită că orice persoană care depășește 30 de tranzacții sau 2.000 EUR devine automat comerciant și datorează un impozit nou. În realitate, DAC7 este un sistem de transparență și schimb de informații; natura fiscală a venitului se stabilește separat, după regulile aplicabile activității concrete.

1. Cine raportează și pentru ce activități

Obligația principală revine operatorului de platformă care facilitează legătura dintre vânzători și utilizatori și, de regulă, plata contraprestației. Regimul acoperă patru categorii de activități relevante: închirierea de bunuri imobile, serviciile personale, vânzarea de bunuri și închirierea mijloacelor de transport.

Un simplu site de anunțuri care doar afișează oferte sau redirecționează utilizatorii, fără altă intervenție în realizarea activității, poate să nu intre în definiția platformei DAC7. Analiza se face după funcționalitatea reală, nu după denumirea comercială a serviciului.

Notă esențială: pragul de 30 de vânzări și 2.000 EUR privește excluderea de la raportare pentru vânzarea de bunuri; nu este, prin el însuși, un plafon de neimpozitare.

2. Cum funcționează pragul pentru vânzarea de bunuri

În cazul vânzării de bunuri, un vânzător poate fi exclus de la raportare dacă platforma a facilitat mai puțin de 30 de activități și valoarea totală a contraprestației nu a depășit echivalentul a 2.000 EUR în perioada de raportare. Condițiile trebuie citite împreună. Depășirea uneia poate conduce la raportare, chiar dacă cealaltă rămâne sub prag.

Acest test nu stabilește dacă bunurile provin din patrimoniul personal, dacă a existat profit sau dacă activitatea are caracter de continuitate. El îi spune operatorului când trebuie să includă vânzătorul în raport. Autoritatea fiscală va analiza ulterior natura sumelor, folosind și alte informații disponibile.

3. Ce date pot ajunge la autoritatea fiscală

Pentru un vânzător raportabil, setul de date poate include:

Identificarea: nume sau denumire, adresă, rezidență fiscală, NIF și, pentru persoane fizice, data nașterii.
Contul financiar: identificatorul contului în care este plătită contraprestația, dacă este disponibil operatorului.
Sumele: contraprestația totală plătită sau creditată, prezentată pe trimestre.
Volumul: numărul activităților relevante pentru fiecare trimestru.
Reținerile platformei: comisioane, taxe și alte sume reținute ori percepute.
Imobilele: adresa bunului listat și, dacă este disponibil, numărul de carte funciară sau echivalentul său.

Raportarea este efectuată, ca regulă, până la 31 ianuarie a anului următor perioadei de raportare. Informațiile pot fi apoi schimbate automat între statele membre relevante.

4. Raportarea nu stabilește singură impozitul

Două persoane pot avea același număr de tranzacții și situații fiscale diferite. Una își poate vinde ocazional bunurile personale folosite, iar cealaltă poate cumpăra în mod organizat produse pentru revânzare. Pentru calificare contează ansamblul împrejurărilor: frecvența, continuitatea, scopul achiziției, organizarea activității, existența unui profit urmărit și natura bunurilor.

Nici suma raportată de platformă nu este neapărat venitul net impozabil. Ea poate include costul inițial al bunului, transport, retururi, anulări sau sume care au alt tratament juridic. Raportarea creează un punct de pornire pentru verificare, nu o decizie de impunere automată.

De ce apar solicitări de clarificare

Autoritatea poate observa diferențe între datele platformei și declarațiile fiscale. O neconcordanță nu dovedește singură existența unei obligații suplimentare, dar trebuie explicată cu documente. Lipsa unei evidențe minime face dificilă separarea bunurilor personale de activitatea economică.

5. Ce documente merită păstrate

Documentele de achiziție: facturi, bonuri, extrase sau conversații care arată când și de ce a fost cumpărat bunul.
Istoricul utilizării: fotografii, garanții, reparații ori alte elemente care confirmă apartenența la patrimoniul personal.
Rapoartele platformei: sume brute, comisioane, rambursări și tranzacții anulate.
Separarea activităților: o evidență distinctă dacă unele operațiuni sunt ocazionale, iar altele au caracter profesional.
Justificarea rezidenței: datele fiscale corecte comunicate platformei, mai ales în situații transfrontaliere.

6. Concluzie

DAC7 reduce anonimatul fiscal al economiei de platformă, dar nu introduce un impozit universal pentru vânzările online. Pragurile de raportare și regulile de impozitare răspund unor întrebări diferite. Cea mai bună protecție nu este evitarea arbitrară a unui număr de tranzacții, ci posibilitatea de a explica documentat natura fiecărei categorii de venit și diferența dintre încasări brute, costuri și operațiuni personale.