Drept penal

ASISTENȚĂ ȘI REPREZENTARE PROCESUALĂ

Orice problemă de natură penală implică riscuri majore, însă o abordare strategică timpurie poate schimba radical cursul unui dosar. În calitate de avocat, vă pot ajuta să gestionați aceste provocări prin servicii complete de asistență și reprezentare procesuală.

Iată cum putem interveni și ce am putea face, împreună, în fiecare etapă a procesului penal:

ÎN FAZA DE URMĂRIRE PENALĂ
Putem analiza corect acuzațiile și putem stabili o strategie solidă înainte de orice declarație în fața organelor de cercetare penală (Poliție, Parchet, DNA sau DIICOT). De asemenea, putem solicita administrarea de probe în apărare, putem solicita audierea martorilor, participa la audieri și adresa întrebări în condițiile legii și ne putem asigura că drepturile dumneavoastră procesuale sunt respectate cu strictețe.
PRIVIND MĂSURILE PREVENTIVE
În situații de urgență, cum ar fi o ordonanță de reținere, putem formula apărări imediate pentru a combate propunerile de arestare preventivă sau arest la domiciliu. Putem argumenta în instanță înlocuirea acestora cu măsuri mai blânde, precum controlul judiciar, pentru a vă păstra libertatea de mișcare.
ÎN FAZA DE CAMERĂ PRELIMINARĂ
Camera preliminară are loc după trimiterea în judecată. Verificăm legalitatea sesizării instanței, a probelor și a actelor de urmărire penală, în limitele art. 342 CPP. Putem invoca excepții și solicita excluderea probelor obținute nelegal. Restituirea la parchet poate fi dispusă numai în cazurile art. 346 alin. (3); nu rezultă automat din orice neregulă.
ÎN FAZA DE JUDECATĂ
Putem construi o apărare riguroasă pentru fazele de fond și apel. Prin analizarea nuanțelor din legislație și jurisprudență, putem urmări obținerea unei soluții de achitare, reîncadrarea faptelor într-o formă mai ușoară sau obținerea unei pedepse cu suspendare.
ÎN FAZA DE EXECUTARE A PEDEPSELOR
Dacă există deja o condamnare, putem folosi pârghiile legale pentru a atenua impactul acesteia. Putem promova contestații la executare, putem solicita amânarea sau întreruperea executării pedepsei numai în cazurile și condițiile art. 589 și 592 CPP, inclusiv situațiile medicale prevăzute de lege, sarcina ori existența unui copil mai mic de un an și putem formula cereri pentru acordarea liberării condiționate.
PRIN CĂI EXTRAORDINARE DE ATAC
Atunci când o hotărâre definitivă a fost pronunțată cu erori grave de procedură sau au apărut elemente noi, de maximă importanță, putem reanaliza cazul pentru a ataca decizia prin contestație în anulare sau revizuire.