Sharenting după separarea părinților | Avocat Basuc Cosmin

Fotografiile copilului pot deveni un nou teren de conflict după separarea părinților. Un părinte publică aniversări, rezultate școlare sau momente medicale, iar celălalt cere ștergerea lor. Problema nu se reduce la cine a făcut fotografia sau cine deține telefonul. Imaginea și viața privată aparțin copilului, iar autoritatea părintească trebuie exercitată în interesul său, nu ca o prelungire a libertății digitale a adulților.

1. Copilul este titularul propriului drept la imagine

Art. 27 din Legea nr. 272/2004 recunoaște copilului dreptul la protejarea imaginii publice și a vieții intime, private și familiale. Regula schimbă perspectiva: părintele nu „deține” imaginea copilului, ci are obligația de a-i proteja drepturile și de a lua decizii potrivite vârstei și maturității sale.

Riscul nu apare doar la fotografiile compromițătoare. Numele complet, uniforma, școala, traseul zilnic, datele medicale sau localizarea pot forma împreună un profil foarte precis. O imagine aparent inocentă poate rămâne indexată, redistribuită și folosită în contexte pe care familia nu le mai controlează.

Art. 27 alin. (1) din Legea nr. 272/2004: „Copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice și a vieții sale intime, private și familiale.”

2. Autoritatea părintească este comună, dar analiza rămâne concretă

Potrivit art. 483 Cod civil, autoritatea părintească aparține în mod egal ambilor părinți și se exercită numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia. Legea nu enumeră fiecare gest digital pentru care este necesar acordul ambilor părinți. Nu orice fotografie ocazională are aceeași greutate juridică precum schimbarea școlii sau o intervenție medicală.

Totuși, expunerea repetată, publică, asociată cu date de identificare, monetizată ori contrară opoziției explicite a copilului poate depăși sfera deciziilor curente. Într-un conflict, se vor analiza amploarea publicării, audiența, natura informațiilor, vârsta copilului, riscul de stigmatizare și posibilitatea reală de ștergere.

Ce se întâmplă dacă părinții nu se înțeleg

Art. 486 Cod civil permite instanței de tutelă să soluționeze neînțelegerile privind exercitarea drepturilor și îndatoririlor părintești, după ascultarea părinților și în raport cu interesul superior al copilului. Instanța nu tranșează o dispută despre popularitatea pe rețelele sociale, ci stabilește care conduită protejează concret copilul.

3. Vocea copilului contează

Copilul trebuie asociat la deciziile care îl privesc, ținând seama de vârstă și maturitate. Ascultarea copilului care a împlinit 10 ani este, ca regulă, obligatorie în procedurile judiciare care îl privesc, iar și copilul mai mic poate fi ascultat dacă autoritatea apreciază că este necesar.

În mediul digital, refuzul unui adolescent de a avea fotografii personale publicate nu ar trebui tratat ca un simplu capriciu. Impactul social se produce în colectivul lui, nu în cel al părintelui. Pe de altă parte, acordul copilului nu înlătură obligația adultului de a evalua riscurile pe care minorul nu le poate anticipa.

4. Criterii pentru o publicare responsabilă

Audiența: un grup familial restrâns este diferit de un profil public sau de o pagină comercială.
Identificarea: evitarea numelui complet, a școlii, a adresei, a documentelor și a localizării în timp real.
Natura momentului: boala, pedeapsa, nuditatea, crizele emoționale și rezultatele școlare cer o prudență sporită.
Durata: postările temporare pot fi capturate; setarea „story” nu garantează dispariția.
Interesul copilului: beneficiul trebuie să fie al copilului, nu doar validarea, audiența sau venitul părintelui.
Reevaluarea: acordul dat la o anumită vârstă poate fi retras pe măsură ce copilul înțelege consecințele.

5. Ce măsuri pot fi luate

Primul pas util este o solicitare scrisă, precisă: identificarea postărilor, explicarea riscului și cererea de limitare a audienței ori ștergere. Mesajele și capturile trebuie păstrate, mai ales dacă materialul este redistribuit. Pot fi folosite și mecanismele platformei pentru raportarea conținutului care afectează viața privată a minorului.

Dacă expunerea continuă și produce un risc serios, pot deveni relevante cererile întemeiate pe protecția drepturilor nepatrimoniale, măsurile provizorii urgente și sesizarea instanței de tutelă pentru soluționarea neînțelegerii parentale. Remediul trebuie proporționat: scopul este protejarea copilului și limitarea prejudiciului, nu transformarea fiecărei fotografii într-un litigiu.

6. Concluzie

Sharenting-ul nu este o zonă fără reguli. Libertatea părintelui de a comunica despre viața de familie se oprește acolo unde expunerea afectează imaginea, siguranța sau demnitatea copilului. În caz de dezacord, întrebarea juridică centrală nu este „care părinte are ultimul cuvânt?”, ci „ce urme digitale este legitim să lăsăm în numele unei persoane care încă nu le poate controla?”.